Deși pare o veste bună că „Porțile Iadului” din Turkmenistan se sting, diminuarea flăcărilor de la craterul de gaz Darvaza poate avea și un revers: dacă focul se oprește complet, metanul ar putea fi eliberat direct în atmosferă, fără a mai fi ars și transformat în CO2. Metanul este un gaz cu efect de seră mult mai puternic pe termen scurt (aprox. de 30 de ori mai eficient decât CO2 în captarea căldurii), deci o stingere totală nu e neapărat „varianta ideală” pentru climă, cel puțin pe termen imediat.
Craterul s-a format, potrivit versiunii celei mai acceptate, în 1971, când sovieticii ar fi forat într-o pungă de gaz; pentru a evita eliberarea vaporilor toxici, au aprins gazul, însă solul s-a prăbușit și a rezultat un crater de circa 70 m lățime și 20 m adâncime, care arde de atunci. În 2025, Turkmenistanul a anunțat că intensitatea flăcărilor a scăzut „de aproape trei ori”, iar date satelitare independente (Capterio) ar confirma schimbarea; guvernul pune scăderea pe seama a două puțuri forate în 2024, deși există indicii că diminuarea ar fi început și înainte.
Chiar și cu flăcări mai slabe, craterul rămâne o sursă importantă de metan: între 2022–2025 ar fi emis în medie ~1.300 kg/oră, iar în octombrie 2025 emisiile ar fi urcat la ~1.960 kg/oră. Concluzia e contraintuitivă: atâta timp cât metanul continuă să iasă, arderea lui (transformarea în CO2) poate fi, în momentul de față, „răul mai mic” față de eliberarea metanului brut. Cercetarea este menționată ca fiind publicată în Acta Geophysica.