Victoria Furtună a depus plângere penală în România, împotriva lui Nicușor Dan și a Maiei Sandu

17/06/2025 -10:16
Imagine

Partidul Moldova Mare din Republica Moldova, condus de Victoria Furtună, a anunțat că a depus două plângeri penale prin care solicită investigarea președintelui României, Nicușor Dan, și a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, sub acuzațiile de trădare și fraudarea alegerilor prezidențiale din România.

Plângerile, depuse la Parchetul General al României, vin în urma declarațiilor făcute de Nicușor Dan în timpul vizitei oficiale la Chișinău din 10 iunie 2025. Acesta și-a exprimat susținerea pentru Maia Sandu în perspectiva alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, programate pentru 28 septembrie.

„În direct, de la tribuna Administrației Președintelui Republicii Moldova, cetățeanul român Nicușor Dan a făcut o declarație care, din punct de vedere juridic, echivalează cu un autodenunț”, se arată într-un comunicat publicat de Partidul Moldova Mare pe rețelele sociale.

Potrivit formațiunii, președintele României ar fi recunoscut că a beneficiat de sprijin politic și logistic din partea Maiei Sandu și a PAS în cadrul campaniei sale electorale, fapt ce ar constitui, în opinia acestora, o încălcare gravă a articolului 394 din Codul penal al României, care incriminează trădarea.

Victoria Furtună, lidera Partidului Moldova Mare, afiliat lui Șor, și fostă procuroare anticorupție, a declarat pentru Gândul că formațiunea consideră implicarea Maiei Sandu în politica internă a României drept „un amestec nepermis, prin care a fost influențat rezultatul alegerilor”. Aceasta susține că Maia Sandu ar fi folosit resurse administrative pentru a mobiliza voturi în favoarea lui Nicușor Dan din partea cetățenilor moldoveni cu dublă cetățenie.

„Am expediat ambele plângeri la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Solicităm inițierea unei cauze penale în temeiul articolului 394 – trădare. Așteptăm un răspuns în termen legal”, a declarat Furtună.

Deocamdată, nici Palatul Cotroceni, nici Administrația Prezidențială din Republica Moldova nu au oferit reacții oficiale la acuzațiile lansate. Plângerile urmează să fie analizate de autoritățile judiciare române în perioada următoare.