Un român a câștigat America’s Got Talent și un milion de dolari

30/09/2023 -10:04
Imagine

Un român a câștigat America`s Got Talent. Adrian Stoica a făcut spectacol în finala concursului de talente alături de cățelul lui, Hurricane, și a reușit să pună mâna pe marele premiu în valoare de un milion de dolari.

Românul este dresor de câini, iar partenerul său de spectacol este un câine talentat din rasa Border Collie. Actrița Sofia Vergara, care face parte din juriu, a fost impresionată de conexiunea dintre cei doi, transmite stirileprotv.ro.

Adrian Stoica și cățelușul Hurricane au participat și la Românii au Talent, în sezonul al 12-lea.

Un alt român, stabilit în Italia, a obținut Golden Buzzer la Italia`s Got Talent și a mers direct în finală.