Uniunea Europeană a cerut stabilitate și predictibilitate în relația comercială transatlantică, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat vineri, cu 6 voturi la 3, tarifele impuse de președintele Donald Trump țărilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro, citând Politico.
„Rămânem în contact strâns cu administrația SUA, în timp ce așteptăm clarificări cu privire la pașii pe care intenționează să îi facă în urma acestei decizii”, a transmis Olof Gill, adjunctul purtătorului de cuvânt-șef al Comisiei Europene, într-un comunicat. „Companiile de pe ambele maluri ale Atlanticului depind de stabilitate și predictibilitate în relația comercială. De aceea, continuăm să susținem tarife reduse și să lucrăm pentru diminuarea acestora”, a adăugat el.
Totodată, UE se așteaptă, în linii mari, ca administrația Trump să încerce reintroducerea tarifelor prin alte mecanisme, inclusiv prin investigațiile desfășurate în baza Secțiunii 232, care în trecut au dus la impunerea unor taxe vamale asupra oțelului și aluminiului european. „Am urmărit, într-adevăr, această decizie. Totuși, ne așteptăm ca administrația SUA să utilizeze alte instrumente juridice pentru a reintroduce tarifele”, a declarat un diplomat francez pentru sursa citată.
Curtea Supremă a SUA a desființat taxele vamale extinse impuse de Trump în temeiul unei legi din 1977 destinată utilizării în situații de urgență națională, menținând hotărârea unei instanțe inferioare potrivit căreia utilizarea acestei legi a depășit limitele autorității prezidențiale, într-o decizie cu implicații majore pentru economia globală.