Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că Iranul ar fi „șters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca reacție la amenințările venite din partea unui ofițer iranian de rang înalt. „Am dat ordine foarte clare. Dacă se întâmplă ceva, îi vor șterge de pe suprafața Pământului”, a spus Trump într-un interviu pentru postul News Nation, difuzat marți, relatează AFP, citat de News.
Anterior, generalul iranian Abolfazl Shekarchi îl amenințase cu moartea pe liderul american în cazul în care Washingtonul ar atenta la persoana ayatollahului Ali Khamenei. „Trump știe că, dacă se va pune mâna pe conducătorul nostru, nu vom tăia doar acea mână, iar acestea nu sunt vorbe în vânt”, a declarat ofițerul pentru presa de stat.
Trump a amenințat în repetate rânduri cu o intervenție militară pentru a pune capăt reprimării mișcării de contestare izbucnite pe 28 decembrie, una dintre cele mai ample de la proclamarea Republicii Islamice în 1979. În același timp, mai multe voci din diaspora iraniană, inclusiv laureata Premiului Nobel pentru Pace (2003) Shirin Ebadi, au sugerat ca Washingtonul să întreprindă „acțiuni extrem de țintite”, inclusiv împotriva lui Ali Khamenei.
La scurt timp după revenirea la Casa Albă, în urmă cu un an, Trump afirmase deja că va „anihila” Iranul dacă Teheranul ar atenta la viața sa.