Theo Rose și Anghel Damian se căsătoresc

19/06/2024 -20:39
Imagine

Theo Rose și Anghel Damian se căsătoresc! Regizorul a oferit detalii despre marele eveniment din viața lor.

Cei doi vor avea o nuntă intimă, doar cu apropiați, urmând ca, atunci când timpul le va permite, să facă o petrecere mai mare, scrie presa română.

Regizorul a dezvăluit că evenimentul va fi unul restrâns și încă nu s-au gândit la dată, însă va avea loc vara asta.

„Vedem nunta ca pe un eveniment intim, ca pe un legământ în doi. Nunta cu mulți invitați ar fi ceva ulterior acestui legământ. Nu am stabilit încă date, tematici și altele de genu. Vrem ca acest legământ să fie doar al nostru la început și, când vom avea timp să respirăm, cu siguranță vom găsi o formulă de petrecere mai mare”, a dezvăluit Anghel.

Cât despre nași, Theo Rose și Anghel Damian încă oscilează, având de optat între trei cupluri. Cei doi artiști își doresc să aibă lângă ei o pereche care să le ofere un model de urmat.