Șoferi prinși drogați la volan de poliție. Toți au fost testați pozitiv la cannabis

20/05/2026 -19:43
Imagine

Inspectorii de patrulare au documentat în ultimele 24 de ore patru cazuri de conducere sub influența substanțelor narcotice, după ce șoferii au fost testați pozitiv la cannabis, anunță Inspectoratul Național de Securitate Publică.

Potrivit poliției, este vorba despre patru bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 41 de ani, opriți de oamenii legii în Fălești, Bălți, Comrat și localitatea Țiganca.

Șoferii conduceau automobile de model BMW, Volkswagen și Mercedes. Aceștia au fost înlăturați imediat din trafic, iar vehiculele au fost ridicate și transportate la parcarea specială.

Inspectoratul Național de Securitate Publică reamintește că șofatul sub influența drogurilor constituie infracțiune și reprezintă un pericol major pentru siguranța participanților la trafic.