Pentru a confirma faptul că încă se află în Kiev, Vladimir Zelenskiy, președintele Ucrainei, a făcut public un video din biroul său prezidențial.
Este pentru prima dată când Volodimir Zelenski dezvăluie locația în care se află, până atunci aceasta a fost ținută secret.
„Obișnuim să spunem: luni e o zi grea. E război în țară, așa că fiecare zi e luni. Toți suntem acolo unde trebuie să fim. Eu sunt la Kiev, echipa mea e cu mine. Eu stau aici, stau în Kiev, pe strada Bankova. Nu mă ascund și nu mi-e frică de nimeni pentru că vom câștiga acest război patriotic.”
Volodimir Zelenski a oferit și câteva încurajări tuturor cetățenilor ucraineni, fiind de părere că fiecare dintre aceștia contribuie la victoria pe care este sigur că o va obține țara sa.
„Cu toții suntem în război. Cu toții contribuim la victoria noastră care cu siguranță va fi obținută. Prin forța armelor și armata noastră. Prin forța cuvintelor și diplomația noastră. (…) Toți bărbații ucraineni și toate femeile ucrainence care au protestat împotriva invadatorilor ieri, astăzi și vor protesta mâine sunt eroi. Știm că ura pe care inamicul a adus-o în orașele noastre cu bombardamente nu va rămâne acolo. Nu va fi nicio urmă de asta. Ura nu este a noastră. Prin urmare, nu va fi nicio urmă de inamic. Vom reconstitui totul. Vom reface orașele pe care inamicul le-a distrus și le vom face mai bune decât orice oraș din Rusia.”