Astăzi le vedem deasupra orașelor, filmează nunți și concerte, inspectează câmpuri, participă la operațiuni de salvare și au devenit arme importante în războaiele moderne. Dar cine a inventat, de fapt, drona? Răspunsul este surprinzător: nu există un singur inventator. Tehnologia pe care astăzi o numim „dronă” s-a construit în mai bine de un secol, iar povestea numelui ei are legătură cu… albinele.
1898. Tesla arată că o mașină poate fi controlată fără om la bord
Povestea începe înaintea apariției aviației moderne.
În 1898, Nikola Tesla a uimit publicul de la Madison Square Garden din New York prezentând o mică ambarcațiune pe care o putea controla prin unde radio.
Nu zbura și, evident, nu semăna cu dronele pe care le cunoaștem astăzi. Dar demonstrația dovedea ceva extraordinar pentru acea perioadă: o mașină putea primi și executa comenzile unui om aflat la distanță.
Era unul dintre principiile fundamentale pe care avea să se bazeze ulterior tehnologia dronelor.
Primul Război Mondial aduce ideea în aer
Mai puțin de două decenii mai târziu, inginerii militari încercau deja să aplice același principiu avioanelor.
În Marea Britanie, profesorul și inventatorul Archibald Montgomery Low a lucrat în timpul Primului Război Mondial la proiectul „Aerial Target”, destinat dezvoltării unei aeronave fără pilot controlate prin radio.
În 1917 au fost realizate teste cu astfel de aparate.
Tehnologia era extrem de rudimentară după standardele actuale, dar ideea era revoluționară: avionul putea zbura fără un pilot în cabină.
Kettering Bug – avion, bombă sau strămoș al rachetei?
În aceeași perioadă, americanii dezvoltau un proiect și mai neobișnuit.
Inginerul și inventatorul Charles F. Kettering a coordonat construirea unui mic aparat fără pilot cunoscut drept Kettering Bug.
Acesta era lansat de pe un sistem special și trebuia să zboare către o țintă prestabilită. Un mecanism calcula distanța în funcție de rotațiile motorului. La momentul programat, aparatul urma să-și piardă aripile, iar încărcătura să cadă asupra țintei.
Privit prin tehnologia de astăzi, Kettering Bug seamănă mai degrabă cu un precursor al rachetei de croazieră decât cu o dronă modernă.
Primul Război Mondial s-a încheiat însă înainte ca sistemul să fie folosit operațional.
„Queen Bee” și povestea numelui „dronă”
Ajungem acum la una dintre cele mai interesante părți ale poveștii.
În anii 1930, britanicii au dezvoltat de Havilland Queen Bee, o aeronavă controlată prin radio și utilizată drept țintă pentru antrenamentul artileriei antiaeriene.
Aparatul putea fi reutilizat și a reprezentat un progres major față de experimentele precedente.
Și aici apare jocul de cuvinte.
În limba engleză, queen bee înseamnă regina albinelor, iar drone desemnează trântorul, masculul albinei.
În Statele Unite, termenul „drone” începe să fie folosit pentru aeronavele-țintă controlate de la distanță în a doua jumătate a anilor '30.
Comandantul american Delmer Fahrney, implicat în dezvoltarea programelor de aeronave fără pilot ale Marinei SUA, este frecvent asociat cu popularizarea denumirii.
Există, așadar, o legătură istorică puternică între britanicul Queen Bee și apariția termenului drone, chiar dacă nu putem spune cu certitudine că într-o anumită zi un singur om a „inventat” cuvântul în sensul său modern.
Un nume inspirat de stup avea să ajungă, aproape un secol mai târziu, cunoscut în întreaga lume.
Un actor de la Hollywood intră în poveste
Următorul personaj este și mai neașteptat.
Reginald Denny era actor britanic devenit cunoscut la Hollywood. În afara platourilor de filmare, era însă pasionat de aeromodelism și de aparatele controlate prin radio.
Pasiunea s-a transformat într-o afacere.
Compania sa, Radioplane, a început să dezvolte aeronave-țintă pentru armata americană. Modelul OQ-2, comandat de armata SUA în 1940, este considerat unul dintre primele astfel de aparate produse în masă în Statele Unite.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Radioplane avea să producă mii de aeronave fără pilot.
Drona nu mai era doar un experiment. Devenise o tehnologie produsă industrial.
Războiul Rece schimbă totul
După cel de-Al Doilea Război Mondial, rolul aeronavelor fără pilot începe să se transforme.
Nu mai sunt folosite doar ca ținte pentru antrenament. Devin tot mai importante pentru recunoaștere și supraveghere.
Un exemplu celebru este familia de aeronave Ryan Firebee. Variante adaptate pentru recunoaștere au fost utilizate în timpul Războiului din Vietnam în mii de misiuni.
Avantajul era evident: un aparat putea fi trimis într-o zonă extrem de periculoasă fără ca viața unui pilot să fie pusă direct în pericol.
1994. Intră în scenă Predator
Un alt moment decisiv vine în anii '90.
În 1994 efectuează primul zbor aeronava care avea să devină cunoscută drept MQ-1 Predator.
Dezvoltată de General Atomics, aceasta putea efectua misiuni lungi de supraveghere, iar ulterior variantele sale au fost adaptate pentru a transporta armament.
Unul dintre oamenii esențiali pentru dezvoltarea acestei generații de UAV-uri a fost inginerul Abraham Karem, adesea asociat cu apariția arhitecturii dronelor militare moderne.
Predator a schimbat radical imaginea dronei. Aeronava fără pilot devenea o platformă sofisticată de supraveghere și, ulterior, de atac.
Apoi drona ajunge în mâinile tuturor
Marea transformare civilă se produce odată cu miniaturizarea tehnologiei.
GPS-ul, giroscoapele, accelerometrele, camerele digitale și procesoarele tot mai mici și mai ieftine au permis construirea unor aparate stabile și relativ simplu de pilotat.
În 2013, apariția DJI Phantom a contribuit puternic la popularizarea quadcopterelor pentru consumatori.
Dintr-o tehnologie asociată în primul rând cu armata și aeromodelismul, drona a devenit rapid un instrument utilizat pentru fotografie, filmări, agricultură, cartografiere, inspecții, construcții, intervenții de urgență și divertisment.
Dronele de astăzi pot face singure lucruri imposibile acum 100 de ani
Diferența dintre Kettering Bug și o dronă contemporană este uriașă.
Primele aparate executau comenzi simple sau urmau un traseu prestabilit. Ulterior, operatorii au putut controla aeronavele prin radio.
Astăzi, GPS-ul, camerele, senzorii și sistemele informatice permit unor drone să-și mențină singure poziția, să urmeze trasee prestabilite, să identifice sau urmărească obiecte și să evite anumite obstacole.
O direcție importantă de dezvoltare o reprezintă roiurile de drone, în care mai multe aparate comunică și își coordonează acțiunile.