SĂ ÎNTINDEM HORA MARE - un concert ca o sărbătoare a cântecului, dansului și identității noastre

21/10/2026 -13:00
Imagine

Pe 2 decembrie, Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău va deveni locul în care folclorul, istoria și valorile neamului românesc se vor întâlni într-un spectacol de amploare: „Să întindem Hora Mare”, ediția a IV-a, informează unika.md. 

Este un eveniment dedicat patrimoniului cultural românesc, care își propune să apropie oamenii prin cântec, dans și tradiții păstrate din generație în generație.

Imagine

„Să întindem Hora Mare” este mai mult decât un concert, este o invitație la unitate sufletească, la redescoperirea rădăcinilor comune și la celebrarea identității noastre culturale, în care publicul va avea ocazia să redescopere cele nouă zone folclorice ale arealului românesc. Spectacolul muzical-coregrafic de excepție este susținut de Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, sub bagheta dirijorului Edgar Ștefăneț și a maestrului de balet Iurie Bivol, iar scena va reuni artiști îndrăgiți de publicul de pe ambele maluri ale Prutului: Adriana Ochișanu, Nicolae Glib, Cornelia și Lupu Rednic, Angelica Flutur, Robert Târnăveanu, Valentin Sanfira, Gelu Voicu, Dumitru Teleagă, Dorinel Puia, Cătălina Alexa, Alexia Nicole Alb și Toni Știopon. Spectacolul va fi completat de prezența Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” din Maramureș și a Ansamblului de dansuri „Mărțișor”, care vor aduce pe scenă ritmurile, portul popular și expresivitatea dansurilor tradiționale din diferite regiuni.

”Pe 2 decembrie, tradiția ne adună, iar muzica ne unește. Așteptăm cu drag spectatori din toată Țara, inclusiv din România, să participe la o adevărată sărbătoare a folclorului și a valorilor care ne definesc, să ne unim în cea mai mare horă a neamului!”, a declarat maestrul Edgar Ștefăneț pentru unika.md.

Biletele pot fi procurate:

Imagine
Imagine