Oligarhul Vladimir Plahotniuc și fostul său coleg de partid, Constantin Țuțu, au fost transferați din vila de lux în care erau reținuți în sudul Atenei către Complexul Penitenciar Korydallos, cea mai mare închisoare din Grecia, unde vor sta în arest preventiv pentru 40 de zile.
Penitenciarul Korydallos, situat în apropiere de portul Pireu, este o închisoare de maximă siguranță, de tip B, destinată atât bărbaților, cât și femeilor considerate periculoase. Cu toate acestea, numeroase organizații internaționale au atras atenția asupra condițiilor precare de detenție din această unitate, scriu cei de la zgd.md.
În rapoarte recente, Amnesty International și Comitetul pentru Prevenirea Torturii au semnalat probleme grave: supraaglomerare severă, infrastructură învechită, igienă necorespunzătoare, saltele și pături murdare, precum și celule mici, de 6 până la 9 metri pătrați, în care pot fi înghesuiți până la șapte deținuți. În plus, spitalul penitenciarului este catalogat de mulți ani ca fiind insalubru, cu un deficit major de personal medical și condiții improprii pentru tratarea deținuților.
Fost deținut al Korydallos povestește despre dificultățile mari de acces la serviciile medicale și condițiile dure de trai, mai ales pentru deținuții străini, care se confruntă cu restricții suplimentare. Spațiile comune pot adăposti chiar și 20-30 de persoane, iar mersul la toaletă pe timpul nopții devine o adevărată provocare din cauza aglomerației.
https://www.youtube.com/watch?v=6SnUrknBUMs&ab_channel=PrisonFiles
Închisoarea este cunoscută și pentru porțiile reduse și meniurile sărace din punct de vedere nutritiv, deși legislația greacă prevede trei mese pe zi pentru deținuți. Cei care dispun de resurse financiare pot, însă, să cumpere produse de igienă și alimente suplimentare din chioșcul intern al penitenciarului.
Complexul Penitenciar Korydallos a fost scena mai multor tentative celebre de evadare, dintre care cea mai spectaculoasă a avut loc în 2009, când doi deținuți au reușit să fugă cu ajutorul unui elicopter, replicând o evadare similară din 2006.
În aceste condiții, plasarea în arest preventiv a lui Plahotniuc și Țuțu în această unitate ridică semne de întrebare privind respectarea drepturilor și siguranței acestora în perioada în care se află în custodia autorităților elene.