Conform Poliţiei de Frontieră, sâmbătă, 12 martie, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, doi cetăţeni ucraineni (soţ şi soţie) s-au prezentat pentru a intra în România cu un autoturism înmatriculat în Ucraina.
„În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri (9 ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genţi inscripţionate cu denumiri ale unor firme recunoscute şi sume în valută nedeclarate (peste 1,6 milioane dolari şi peste 50.000 euro)”, transmite Poliţia de Frontieră.
În cauză, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, bunurile şi sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.