Scandal de infidelitate: ce nu se știe despre cea mai "cunoscută" amanta de la Coldplay

28/07/2025 -12:10
Imagine

Kristin Cabot, directoare de resurse umane la compania Astronomer, a fost surprinsă într-un moment intim cu nimeni altul decât Andy Byron, directorul general al firmei. Amândoi sunt căsătoriți cu alte persoane, însă scena – filmată la un concert Coldplay – a devenit virală după ce Byron, realizând gafa, a încercat să fugă disperat din cadru.

Scandalul nu a zguduit doar familia bărbatului, ci și elita din Boston, unde numele Cabot are o rezonanță uriașă. De peste 200 de ani, această dinastie influentă a fost implicată în afaceri ce variau de la comerț cu sclavi și opiu, până la producția industrială de rom. Printre figurile marcante ale familiei se numără Henry Cabot Lodge Jr., politician de rang înalt și rival al lui John F. Kennedy în alegerile prezidențiale din 1964.

Kristin a intrat în această familie atunci când s-a căsătorit cu Andrew Cabot – descendentul direct al dinastiei și conducătorul distileriei Privateer Rum, afacere ce aduce anual peste 70 de milioane de dolari. Averea familiei este estimată la peste 15 miliarde de dolari, iar localnicii glumesc spunând că „Cabot vorbesc doar cu Dumnezeu”, sugerând cât de inaccesibilă este această elită.

În ciuda luxului și a recentei achiziții a unei vile de 2,2 milioane de dolari pe malul oceanului în Rye, New Hampshire, Kristin și-a dorit o carieră proprie. Însă aventura cu CEO-ul a pus acum în umbră imaginea sofisticată a cuplului.

Până în acest moment, Andrew Cabot nu a făcut declarații publice, dar surse apropiate familiei spun că tensiunea dintre soți este uriașă și că viitorul căsniciei lor atârnă de un fir de păr.