De Ziua Internațională a Copilului, Reședința de Stat din Condrița își deschide porțile pentru cei mici și familiile lor. Pe 1 iunie, vizitatorii sunt așteptați cu un program festiv variat, plin de activități interactive, surprize și momente artistice, într-un cadru natural de poveste. Evenimentul este organizat sub patronajul Președinției și are ca scop celebrarea copilăriei și oferirea unei zile memorabile tuturor participanților.
- În „Curtea Veselă”, copiii vor putea participa la ateliere educative, activități de reciclare, plantare de copaci, pictură și experimente interactive.
- În zona „Misiune de Salvare”, copiii vor asista la demonstrații de autospeciale și echipamente tehnice ale Ministerului Afacerilor Interne.
- Copiii vor putea participa la tururi ghidate prin pădure, în zona „Traseul Exploratorilor”, unde vor fi însoțiți de pădurari și specialiști ai Agenției Moldsilva.
- Vor fi organizate și sesiuni de instruire privind sortarea deșeurilor, precum și importanța reciclării și reutilizării acestora.
- O atracție aparte o vor constitui atelierele meșterilor populari, unde copiii vor putea descoperi meșteșuguri tradiționale.
- La „Cinematograful Poveștilor” vor fi difuzate filme și animații pentru întreaga familie.
- Seara se va încheia cu un concert susținut de Olga Verbițchi și trupa Marej.