Peste 25.000 de oameni au beneficiat de EcoVoucher: 6.000 de familii și-au schimbat electrocasnicele

09/05/2025 -10:58
Imagine

Aproape 6 mii de familii și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu altele noi, eficiente energetic, prin programul EcoVoucher. Sesiunea s-a desfășurat în perioada 14 aprilie – 4 mai, transmite IPN.

Potrivit CNED, voucherele au fost oferite la 4 732 de familii cu trei sau mai mulți copii și la 1 228 de gospodării cu doi sau mai mulți pensionari.

Fiecare voucher are o valoare de 6 000 de lei și acoperă până la 70% din costul unui nou aparat electrocasnic. Până acum, de voucher au beneficiat peste 25 500 de familii.

Programul este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, și finanțat, în această ediție, de Norvegia. Scopul inițiativei este înlocuirea aparatelor ineficiente energetic cu altele moderne, care să contribuie la reducerea consumului de energie electrică.

sursa: ipn.md