O moldoveancă ce lucra ca îngrijitoare în Italia a fost acuzată pe nedrept de fiica vitregă a unui bătrân, după ce acesta i-a lăsat întreaga avere prin testament.
Bărbatul, din Chirigano (provincia Veneția), fără copii și cu o fiică vitregă plecată în Costa Rica, a decis să-și lase averea – un apartament, 5.000 de euro și bunuri de valoare – moldovencei care îl îngrijise ani la rând. Cu doar patru zile înainte de moarte (iulie 2016), a anulat vechiul testament și a redactat unul nou, valid.
Fiica vitregă, M.Z., a falsificat un testament în favoarea sa și a acuzat badanta de înșelăciune. Ancheta penală a dovedit însă contrariul: moldoveanca era nevinovată, iar bătrânul era în deplinătatea facultăților mintale când și-a făcut testamentul.
Judecătorii au invalidat actul fals și au condamnat-o pe M.Z. la 1 an și o lună de închisoare cu suspendare, cu condiția să o despăgubească pe badantă pentru defăimare și acuzații nefondate. Femeia mai este cercetată și pentru că ar fi sustras ilegal două ceasuri de aur, o mașină și 5.000 de euro din averea bătrânului.