A explodat cu doar câteva minute înainte de lansare

19/06/2025 -13:58
Imagine

Un test de rutină desfășurat de compania SpaceX s-a încheiat cu o explozie puternică, produsă cu doar câteva minute înainte de lansarea navei spațiale Starship 36. Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 23:00, la baza Starbase din apropierea orașului Brownsville, Texas.

Martorii din zonă au povestit că au auzit o bubuitură puternică, urmată de o minge de foc vizibilă pe cer. Primele informații sugerează că explozia s-a produs în momentul în care toate motoarele rachetei erau aprinse, dar aceasta se afla încă la sol. Se bănuiește că o defecțiune a sistemului de propulsie ar putea fi la originea incidentului.

„Echipa noastră de la Starbase colaborează cu autoritățile locale pentru a securiza zona de testare și împrejurimile. Nu există pericol pentru comunitățile din apropiere, însă recomandăm insistent ca oamenii să nu se apropie de perimetru în timpul operațiunilor de intervenție”, a transmis compania într-un comunicat oficial.

Testul de aseară era al doilea test static cu foc al acestui prototip. Obiectivul era de a simula condițiile unei lansări și de a verifica funcționarea corectă a motoarelor înainte de o viitoare misiune.

Aceasta este a patra problemă majoră raportată de SpaceX în 2025. Deși Starship este considerată cea mai puternică rachetă construită până acum, prototipul s-a confruntat cu dificultăți. În luna mai, racheta a reușit să ajungă în spațiu, dar a explodat înainte de aterizare. Alte incidente s-au produs și în lunile ianuarie și martie.

În ciuda acestor eșecuri, compania lui Elon Musk a reiterat în repetate rânduri că testele sunt esențiale pentru îmbunătățirea sistemelor și că fiecare prototip este adaptat în funcție de rezultatele obținute.