Situație ciudată! Deși primeau somații, datoriile consumatorilor faţă de Moldovagaz au crescut cu 50% în 2023

25/09/2023 -08:30
Imagine

De la începutul anului 2023, datoriile consumatorilor faţă de SA Moldovagaz pentru gazele naturale livrate au crescut cu peste 48,5%, arate date ale întreprinderii moldo-ruse.

Astfel, pe 17 septembrie 2023, datoriile constituiau peste 1,1 miliarde de lei, cu aproape 359 de milioane de lei mai mult decât erau pe 31 decembrie 2022, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Datoriile populaţiei au crescut de 8,8 ori

Potrivit Moldovagaz, de la începutul anului cel mai mult au crescut datoriile populaţiei – de circa 8,8 ori: de la 15,2 milioane de lei pe 31 decembrie 2022, la 134,1 milioane de lei pe 17 septembrie 2023.

În această perioadă, restanţele agenţilor economici s-au majorat de 5,5 ori şi au depăşit 84 de milioane de lei. 

În schimb, datoria centralelor termoelectrice s-a majorat de la începutul anului cu circa 24%, până la 883 de milioane de lei. 

Lider este Termoelectrica

Moldovagaz precizează că grosul acestor restanţe sunt datorii istorice ale Termoelectrica, acumulate până în 2015: inclusiv 28,3 milioane de lei au fost acumulați în anii 2013-2014, 441,2 milioane de lei – în anul 2015, iar 52,1 milioane de lei au fost „moşteniți” de la Termocom SA.

Datele mai arată că 80% din datorii sunt ale centralelor termoelectrice, în special Termoelectrica, 12% – ale populaţiei şi 8% sunt ale consumatorilor noncasnici.

Creşterea semnificativă a datoriilor are un impact negativ asupra companiei şi o forţează la acţiuni de debranşare a consumatorilor de la reţeaua de gaze, măsuri ce au fost extinse în ultimii doi ani.

Este adevărat că cel mai mare datornic – SA Termoelectrica (deţinut de stat - 100%) – nu poate fi debranşat, pentru că este o întreprindere strategică pentru sectorul termoenergetic al ţării.