Serviciul Vamal anunță măsuri suplimentare pentru perioada sărbătorilor pascale, când se estimează o creștere semnificativă a fluxului de persoane și mărfuri la frontieră. Pentru a evita aglomerația și a reduce timpul de așteptare, instituția va suplimenta personalul în cele mai tranzitate puncte de trecere.
Autoritățile spun că măsurile vizează atât numărul mare de cetățeni care revin în țară, cât și volumul sporit de colete expediate din străinătate. În acest context, controalele vamale vor fi intensificate, transmite moldova1.md.
Condiții pentru trimiterile poștale
Potrivit reprezentanților instituției, trimiterile poștale trebuie să respecte mai multe condiții: nu sunt admise produse prohibite sau ușor perisabile, iar valoarea bunurilor din colet nu trebuie să depășească 150 de euro. De asemenea, conținutul trebuie declarat clar, iar transportatorul trebuie să dețină informații exacte despre ceea ce transportă.
Produsele de origine animală pot fi expediate doar dacă nu sunt alterabile și sunt ambalate corespunzător, de regulă în vid, iar cantitățile nu trebuie să aibă caracter comercial.
Inspectorul vamal Carolina Bîrsan a precizat că vehiculele care transportă colete sunt verificate inclusiv prin scanare radiologică, iar în cazul suspiciunilor, acestea pot fi deschise pentru control suplimentar.
Totodată, autoritățile atrag atenția că trimiterea banilor prin colete neînsoțite este interzisă. Sumele pot fi introduse în țară doar prin intermediul persoanelor care le transportă și trebuie declarate conform legislației: verbal pentru sume de până la 10.000 de euro și în scris pentru valori mai mari.
Limite pentru bunurile din bagajele personale
Reprezentanții vamali îndeamnă cetățenii să respecte și limitele valorice pentru bunurile transportate în bagajele personale. Plafonul de scutire de taxe este de 300 de euro pentru transportul terestru și de 430 de euro pentru cel aerian sau maritim. Depășirea acestor limite implică achitarea taxelor de import, confirmate printr-o chitanță emisă de autorități.
Serviciul Vamal mai anunță că va continua să ajusteze capacitățile de lucru pentru a face față fluxului crescut din perioada sărbătorilor, astfel încât traficul la frontieră să fie cât mai fluid.