Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CEPT) constată, într-un raport privind penitenciarele din Republica Moldova, o serie de îmbunătățiri, dar și deficiențe grave care afectează siguranța și demnitatea persoanelor private de libertate. Specialiștii CEPT au efectuat o vizită ad-hoc în perioada 3–12 iunie 2025 la penitenciarele nr. 2 Lipcani, nr. 6 Soroca și nr. 15 Cricova, iar concluziile sunt structurate în patru compartimente: progrese, deficiențe, concluzii și recomandări, scrie Moldova 1.
La capitolul progrese, experții menționează îmbunătățirea calității hranei, o mai bună înregistrare și raportare a leziunilor corporale, precum și absența acuzațiilor de rele tratamente fizice din partea personalului în instituțiile vizitate. Totodată, este remarcat acordul încheiat cu Organizația Națiunilor Unite și finanțarea, inclusiv prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru construcția unui nou penitenciar la Chișinău.
În pofida acestor evoluții, raportul semnalează deficiențe grave: ierarhia informală a deținuților, atmosfera de intimidare, abuzurile verbale și amenințările cu violență fizică din partea grupurilor dominante, cu un impact deosebit asupra celor aflați la cel mai jos nivel al ierarhiei. CEPT subliniază că astfel de relații între deținuți pot constitui o încălcare a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Printre factorii care întrețin problemele sunt indicați: lipsa cronică de personal, pierderea de facto a controlului autorităților asupra deținuților și deficiențe de infrastructură (dormitoare suprapopulate, camere neîncuiate).
CEPT recomandă autorităților să desființeze ierarhiile informale, să prevină violența între deținuți, să asigure condiții echitabile de trai și să implementeze un sistem adecvat de clasificare și evaluare a riscurilor, cerând și aplicarea concretă a Foii de parcurs SAFE pentru europenizarea penitenciarelor. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, la 31 martie 2026, în cele 17 instituții penitenciare se aflau 5.066 de persoane condamnate (4.767 bărbați, 277 femei, 22 minori).