Regretatul scriitor Vlad Pohilă, omagiat la Chișinău printr-o lansare de carte

08/04/2025 -18:03

A promovat cartea, a scris eseuri și studii despre limba română, dar nu a reușit să-și adune propriile creații într-un volum. Vorbim despre regretatul cărturar și scriitor Vlad Pohilă, ale cărui lucrări au fost selectate cu grijă și înserate în culegerea de proză scurtă „Pe bulevardul fără oameni", scrie moldova1.md

FOTO: TRM

La cinci ani de la trecerea în eternitate a lui Vlad Pohilă, colegii de la Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu” din capitală i-au adus un omagiu prin lansarea acestui volum.

„Ne-am gândit că Vlad Pohilă și-a dorit foarte mult să aibă un volum de proză scurtă. Îndemnăm cititorul să vadă ce peniță a avut un mare ziarist, un mare publicist, un mare lingvist - Vlad Pohilă”, spune doctor habilitat Elena Ungureanu.

Din 2002, Vlad Pohilă a fost redactor-șef al revistei „Bibliopolis”, a promovat importanța lecturii, artei, bibliotecii în viața comunității.„Una dintre lucrările pe care le-a editat - "Disecarea cărților" relevă peste 1300 de titluri pe care le-a citit, pe care le-a promovat”, menționează directoarea Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, Mariana Harjevschi.

FOTO: TRM

Pentru scriitoarea și traducătoarea Miroslava Metleaeva, Vlad Pohilă a fost cel care a încurajat-o și i-a dat o recomandare pentru a deveni membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova.„El a scris o carte foarte interesantă "Și totuși, Limba Română". A stimat foarte mult oamenii talentați de diferite etnii și i-a ajutat foarte mult”, spune Miroslava Metleaeva.

„Vlad Pohilă a fost omul care a adus Glasul acasă, a fost cel după care au mers mulțimile în anii 90. Omul care ne-a ajutat pe noi să prindem la curaj când trebuie să vorbim despre limba română, despre spațiul nostru”, afirmă Elena Ungureanu.

Vlad Pohilă s-a născut pe 6 aprilie 1953 în satul Putinești, raionul Florești. De numele lui ține tipărirea în condiții clandestine la Riga și Vilnius a primului ziar în grafie latină „Glasul”, publicarea cărților „Să citim și să scriem cu litere latine” și „Grafia latină pentru toți”. Scriitorul, deținător al Ordinului Republici, s-a stins pe data de 15 mai 2020.