Ion Gușan, în vârstă de 54 de ani, despre care se afirmă că ar fi liderul grupării criminale „Patron”, a fost capturat la Londra de ofițerii Agenției Naționale de Combatere a Criminalității din Regatul Unit, potrivit thesun.co.uk.
Conform sursei citate, Gușan, cunoscut și sub numele de „Nicu Patron”, ar fi fost scos dintr-o limuzină Mercedes Clasa S, cu șofer, în zona Tower Bridge, în estul Londrei, unde se afla împreună cu familia. Mașina ar fi fost blocată, iar intervenția ar fi fost realizată de ofițerii britanici specializați în combaterea criminalității.
În iulie 2025, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunța că autoritățile franceze au condamnat 13 membri ai grupării „Patron”, inclusiv pe Ion Gușan, pentru infracțiuni precum spălare de bani, contrafacerea țigărilor în UE, estorcări și racketing. Potrivit comunicatului procurorilor, Gușan a fost condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare și o amendă de 300.000 de euro, fiind anunțat în urmărire internațională.
În Republica Moldova, Ion Gușan a fost dat în urmărire în mai 2023, fiind vizat într-un dosar în care este bănuit de rolul de organizator al unui șantaj de 5.000.000 de lei. Totodată, numele lui a fost asociat în spațiul public cu acuzații privind organizarea tentativei de asasinare a omului de afaceri rus Gherman Gorbunțov, în contextul în care s-a menționat că l-ar fi angajat pe asasinul Vitalie Proca.
Potrivit informațiilor prezentate anterior de autorități, gruparea „Patron” ar fi activat pe teritoriul Republicii Moldova (inclusiv regiunea transnistreană), dar și în România, Bulgaria, Serbia și sudul Ucrainei. În perioada 2007–2012, membri ai organizației ar fi fost investigați și condamnați în Italia în dosarul „Caracatița”, inclusiv Ion Gușan, însă condamnarea ar fi fost pronunțată în lipsa lui.