Interpreta Olga Verbițchi a anunțat că a fost diagnosticată cu o problemă gravă de sănătate și că urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale.
Artista a făcut declarațiile într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, unde a precizat că a efectuat recent mai multe investigații medicale, iar medicii au identificat o afecțiune aflată „la nivelul 2 spre 3”, despre care spune că poate evolua spre cancer.
Verbițchi a descris situația ca fiind una dificilă, afirmând că se află sub supravegherea unei echipe medicale și că beneficiază de sprijinul familiei în acest proces.
Ea a precizat că urmează să fie supusă unei operații considerate „destul de complexă”, care ar trebui realizată cât mai curând, în încercarea de a înlătura riscurile asociate diagnosticului.
În același mesaj, artista a îndemnat publicul să acorde mai multă atenție controalelor medicale regulate, subliniind importanța prevenției în depistarea timpurie a afecțiunilor.
„Dacă ești sănătos ai 100 de probleme, iar dacă ai probleme de sănătate ai o singură problemă”, a transmis interpreta în finalul mesajului său.