Circa 8 milioane de lei ajung în bugetul capitalei în urma a trei licitații privind adjudecarea a 21 de loturi. La cele trei licitații au fost expuse loturi destinate amplasării unităților de comerț ambulant, transmite IPN.
Astfel, locațiile pot fi folosite pentru amplasarea gheretelor cu dreptul de a comercializa presă periodică, băuturi răcoritoare și fierbinți, produse de cofetărie și patiserie, apă potabilă, fructe și legume, servicii de agrement.
Termenul contractului pentru dreptul de comercializare din unități comerciale ambulante este de 5 ani. Organizatorul licitațiilor este Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.