Ministerul Educației și Cercetării intenționează să aplice la nivel național un sistem anti-plagiat pentru a combate fenomenul copierii în învățământul superior, scrie moldova1.md
Anunțul a fost făcut de ministrul Dan Perciun, care a subliniat că noul soft va permite verificarea tezelor de licență, master și doctorat, având acces la baze de date locale și internaționale.
Sistemul va fi administrat direct de minister, nu de universități, și va permite identificarea lucrărilor care conțin fragmente copiate în proporție semnificativă.
Dacă se va constata că teza este copiată cap-coadă, sancțiunile vor fi severe: exmatriculare sau chiar eventuale interdicții de a urma studii superioare pe o anumită perioadă.
"Am chestionat peste 4.000 de studenți, iar aproximativ 40 la sută au recunoscut că la examen se copiază. Vom schimba puțin regulile jocului anul acesta (...) Aici există soluții, de la digitalizarea procesului, până la o monitorizare mai strictă, poate inclusiv din partea ministerului. În sfârșit, am găsit resurse pentru un sistem anti-plagiat la nivel național, astfel încât să avem și noi o verificare a tezelor de licență și master", a spus Dan Perciun la emisiunea "La 360 de grade" de la Radio Moldova.