Ministrul Buzu, despre casa din Ratuș: ”Nu sunt proprietarul efectiv al imobilului și se regăsește în declarație”

28/09/2023 -16:08
Imagine

După ce presa a scris despre casa în care locuiește ministrul Muncii, Alexei Buzu, acesta a venit cu precizări referitor la acest subiect.

”1. Locuința este declarată în declarația de avere și interese personale. Deoarece nu sunt proprietarul efectiv al imobilului, iar dreptul de a locui în casă a fost dobândit printr-un acord verbal de abitație, unele informații ce țin de adresă și numele proprietarului sunt hașurate, în conformitate cu legislația în vigoare.

2. Potrivit prevederilor pct. 34 din Regulamentul privind modul de completare a declarației de avere și interese personale, „subiecții declarării care nu dețin bunurile în proprietate vor indica următoarele informații: adresa (fără număr cadastral); categoria bunului; modul de dobândire; anul dobândirii; suprafața și titularul bunului”.

3. Voi ataca în instanța de judecată persoanele responsabile pentru denigrare și dezinformare.”, a scris Buzu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Vasile Costiuc a publicat un video cu casa de lux de la Ratuș care i-ar aparține ministrului în care a discutat chiar și cu soția acestuia, pe care nu ar fi inclus-o în declarația de avere.