Se pare că toamna își va intra pe deplin în drepturi, începând chiar de săptămâna viitoare. Meteorologii anunță scăderea bruscă a temperaturii aerului.
Noaptea, minimele vor oscila între +8°C și +13°C, asigurând un somn răcoros și plăcut. Ziua, maximele vor atinge valori între +17°C și +22°C.
Menționăm că conform analizei efectuate de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, temperatura medie a aerului în luna octombrie se estimează a fi peste valorile normei, care este cuprinsă între +9 și +11°C.