Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care participă la Summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, susține că scopul este de a se întâlni cu liderii europeni, prietenii Republicii Moldova.
„Împreună, lucrăm pentru a promova pacea și securitatea regională, a sprijini reziliența economică a Moldovei și a face următorii pași pe calea noastră către aderarea la UE”, se spune în mesajul postat de președintă pe X. com.
https://twitter.com/sandumaiamd/status/1923324364935594213?ref_src=twsr…
Albania găzduiește al șaselea Summit al Comunității Politice Europene (CPE) la Tirana, reunind 47 de șefi de stat sau de guvern, alături de liderii principalelor instituții europene și internaționale. În 2023, gazda Summitului CPE a fost Republica Moldova.
Conform agendei, președinta Maia Sandu, care participă la Summitul Comunității Politice Europene (CPE) la Tirana, pe 17 mai la Tirana, va avea o întrevedere bilaterală cu președintele Albaniei, Bajram Begaj.
Ulterior, la 19 mai, la invitația președintelui Jakov Milatović, președinta Sandu va efectua o vizită oficială în Muntenegru.