Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale a Libertății Presei, subliniind că „o democrație poate dăinui doar dacă există jurnaliști curajoși, corecți și dedicați”. Șefa statului le-a mulțumit jurnaliștilor din țară pentru contribuția la consolidarea rezilienței și la apărarea democrației, în contextul unor „atacuri fără precedent” asupra dreptului Republicii Moldova de a-și decide singură viitorul, într-o postare publicată duminică pe Facebook.
Maia Sandu a menționat că Republica Moldova a urcat în acest an cu patru poziții în Indexul Libertății Presei realizat de organizația „Reporteri fără Frontiere” (RSF), ajungând pe locul 31. Potrivit președintei, acesta este cel mai bun scor dintre statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană, iar Republica Moldova este singura țară din regiune încadrată la categoria „satisfăcător”.
Totodată, șefa statului a subliniat că mai există mult de lucru, în special în contracararea „instrumentelor tot mai sofisticate de răspândire a falsurilor și dezinformării, menite să manipuleze opinia publică”. Maia Sandu a îndemnat la o distincție clară între „libertatea de exprimare și libertatea de a răspândi minciuni”, afirmând că protejarea adevărului rămâne o responsabilitate a întregii societăți.
„Pentru a ne apăra valorile, este esențial să construim o colaborare solidă între presă, instituții și cetățeni — pe bază de încredere, respect reciproc și a unui angajament fără echivoc pentru democrație și binele comun”, a conchis Maia Sandu.