Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat luni că monitorizează în continuare evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu prin intermediul misiunilor sale diplomatice și îndeamnă cetățenii moldoveni aflați în regiune să urmărească informațiile oficiale publicate de ambasade și să respecte instrucțiunile autorităților locale.
Potrivit MAE, situația rămâne în mare parte neschimbată în mai multe state, inclusiv Israel, Emiratele Arabe Unite și Qatar, iar misiunile diplomatice ale Republicii Moldova continuă să ofere sprijin consular la solicitarea cetățenilor. În Emiratele Arabe Unite, serviciile publice și infrastructura funcționează în regim normal, însă persistă anumite limitări în operarea zborurilor comerciale. Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi acordă asistență cetățenilor afectați de perturbările transportului aerian și analizează opțiuni pentru cei care doresc să părăsească regiunea.
MAE a precizat că, în după-amiaza zilei de 8 martie, 33 de cetățeni moldoveni, inclusiv persoane cu dublă cetățenie, au ajuns în siguranță la Chișinău la bordul unei curse operate pe ruta Dubai–Chișinău. Totodată, ambasadele Republicii Moldova din Ankara, Doha și Baku continuă monitorizarea evoluțiilor regionale și mențin legătura cu cetățenii moldoveni aflați în statele pentru care sunt acreditate. Autoritățile recomandă cetățenilor din regiune să rămână în contact cu misiunile diplomatice și să urmărească actualizările publicate pe canalele oficiale ale acestora.