Lot comercial de parfumuri de brand, tehnică și alte produse aduse din Italia, confiscat în vama Sculeni

01/04/2025 -10:35
Imagine

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Sculeni, după ce, la pista de control pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un autoturism de model „Mercedes Sprinter”, ce se deplasa din Italia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În declarația vamală a călătorului, șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani, a indicat toate bunurile pe care le transporta.

Urmare a controlului vamal fizic detaliat al mijlocului de transport, printre mărfurile declarate au fost depistate, în cantități comerciale, produse cosmetice, articole de parfumerie, lumânări LED și tehnică de uz casnic, care nu au fost declarate autorității vamale.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.