Buletinele de vot de la alegerile pentru funcția de primar al comunei Boldurești, desfășurate pe 1 iunie, sunt renumărate astăzi, 7 iunie, începând cu ora 10:30, la Casa de Cultură din localitate. Acțiunea are loc după ce Comisia Electorală Centrală a admis contestația depusă de candidatul independent Sergiu Bulicanu, care a invocat mai multe nereguli în desfășurarea scrutinului.
Astfel, astăzi urmează să aibă loc renumărarea alegătorilor și semnăturilor din listele electorale, a buletinelor de vot valabile și nevalabile, a buletinelor de vot neutilizate și anulate pentru alegerea primarului în cele trei secții de votare din comuna Boldurești, raionul Nisporeni.
Conform deciziei CEC, rezultatele renumărării urmează să fie făcute publice până cel târziu pe 8 iunie.
Amintim că în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, alegerile au fost câștigate de Nicanor Ciochină, cu 615 voturi, cu 13 mai multe decât contracandidatul său, Sergiu Bulicanu.
Nicanor Ciochină, este învinuit că, în seara de 19 februarie 2024, a accidentat mortal un copil de 14 ani și a fugit de la locul faptei. El ar fi încercat să ascundă urmele accidentului și s-a eschivat de la urmărirea penală. În dosar mai este învinuit și un medic din Nisporeni, care l-ar fi ajutat pe Ciochină să ascundă probele. El este cercetat în stare de libertate și nu își recunoaște vinovăția. Anterior, el fusese suspendat din funcție de către Comisia Electorală Centrală.