Israelul anunță că a încheiat prima fază a operațiunii de distrugere a forțelor inamice ale grupării islamiste Hamas

08/10/2023 -09:56
Imagine

O noapte cu lupte grele și bombardamente în Israel și Fîșia Gaza dintre forțele militare israeliene și militanții grupării Hamas. Autoritățile din Tel-Aviv, acolo unde la fel au avut loc lupte terestre și atacuri aeriene, anunță că au încheiat prima fază a operațiunii de distrugere a forțelor inamice ale grupării islamiste Hamas.

Forțele Israeliene anunță că localitățile din sudul țării, ocupate anterior de luptătorii islamiști, au fost eliberate.

Totodată, Israelul instituie treptat și o așa-zisă blocadă a Fîșiei Gaza.

În regiune, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice și livrarea de combustibil și alte bunuri. De asemenea, Gaza a fost anunțată drept zonă militară închisă.

Declarații în acest sens au fost făcute de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care pe parcursul nopții a venit cu mai multe adresări în fața poporului.

“Ne vom răzbuna pentru această zi neagră adusă Israelului și poporului său”, a declarat Netanyahu.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat deschis că va susține plenar acțiunile Israelului și va oferi orice ajutor necesar.