Ion Ceban susține că ANI i-ar putea întrerupe mandatul de primar

27/04/2023 -13:10
Imagine

Mandatul de primar general al lui Ion Ceban ar putea fi întrerupt la solicitarea Agenției Naționale de Integritate. Anunțul a fost făcut de Ion Ceban, în cadrul unei intervenții pe Facebook.

Edilul a dat citirii constatarea ANI, care ar fi stabilit în ultimii ani cheltuieli peste sursele de venit de circa 5-7 mii de euro pe an.

Ion Ceban acuză ANI, în special pe președintele recent desemnat, Lilian Chișcă, că execută o indicație a PAS.

Ion Ceban a declarat că va depune o cerere, alături de plângere, la Procuratura Generală pentru încălcarea drepturilor cu privire la datele cu caracter personal, care i-au fost accesate.