Omul de afaceri cu rădăcini moldovenești Adriano Dulgher a pierdut, în primă instanță, litigiul cu Consiliul electoral de circumscripție din Orhei, după ce a contestat refuzul de a fi înregistrat la alegerile locale noi din 17 mai. Instanța a menținut decizia autorității electorale, care a respins candidatura acestuia invocând o incompatibilitate între statutul de membru de partid și cel de candidat independent, transmite anticoruptie.md.
Potrivit sursei, motivul invocat ține de faptul că Dulgher nu ar fi notificat la timp Agenția Servicii Publice privind încetarea calității sale de membru al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), formațiune pe lista căreia a candidat anterior la alegerile parlamentare, unde a ocupat poziția a doua și s-a prezentat drept reprezentant al diasporei moldovenești.
Numele lui Adriano Dulgher a apărut anterior și într-un dosar penal pentru spălare de bani, inițiat în 2020, după ce vameșii au depistat într-un tir 1,6 milioane de euro nedeclarați, bani pe care acesta i-a revendicat. Ulterior, dosarul în care era vizat a fost clasat. Totodată, o investigație a Centrului de Investigații Jurnalistice a relatat că Dulgher a fost surprins în satul Mălăești, raionul Orhei, în compania unui antreprenor condamnat anterior pentru trafic de persoane, cei doi figurând în același dosar de spălare de bani.
Conform datelor prezentate de sursă, Dulgher este originar din satul Ciocâlteni, raionul Orhei, iar familia sa a emigrat în Marea Britanie în 1997. În Republica Moldova, acesta a investit în agricultură, deținând livezi și un depozit frigorific, iar în declarația de avere pentru 2024 depusă la CEC a raportat venituri mai modeste decât imaginea publică de „milionar”, indicând un salariu anual de circa 12.000 de lire sterline și aproximativ 20.000 de lire din chirii, precum și economii și datorii bancare semnificative.