Încă doi cetățeni ruși și-au cumpărat pașapoarte moldovenești prin investiții

15/09/2023 -07:50
Imagine

Rusul Artemii Iniutin, cele două fiice și mama sa au fost și ei beneficiari ai programului „Cetățenie prin investiții”. Aceștia au obținut pașaportul moldovenesc pe 2 noiembrie 2020. Jurnaliștii de la TV8 au aflat că Iniutin a devenit cunoscut în Federația Rusă pe când lucra la unul dintre cele mai mari holdinguri media private - RBK. Acesta a fost director general la postul de televiziune RBK TV.

Cetățean al Moldovei a devenit și rusul Alexey Vascov, care a dezvoltat mai multe afaceri în orașul Sankt Petersburg în diverse domenii: de la imobiliare, reparație de mașini, până la vânzare de cărți și ziare.  

În anul 2008, holdingul media RBK, al cărui director a fost Artemii Iniutin, a ajuns să aibă probleme financiare grave, acumulând datorii de peste 200 de milioane de dolari. Un an mai târziu, trustul a fost vândut miliardarului Mihail Prohorov.

După afacerea media, foștii proprietari ai RBK au migrat în alt domeniu și au deschis, în noiembrie 2010, un Fond de Investiții - TMT Investments, cu sediul pe insula Jersey, cunoscută drept una dintre principalele centre financiare offshore din Europa. La TMT Investments activează astăzi și Artemii Iniutin.

Potrivit informațiilor plasate pe site-ul companiei, Iniutin este unul dintre coproprietarii fondului și este șef pe investiții. Iniutin are birou în Riga, Letonia și în ultimii 10 ani a gestionat tranzacțiile europene ale TMT Investments. Compania se laudă că a investit zeci de milioane de dolari și are în portofoliu 55 de startup-ri din diverse domenii, toate dezvoltate pe internet. TMT Investments  are investiții și în Silicon Valley. 

Citiți continuarea AICI.