Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că suspendarea programului Fondului Monetar Internațional (FMI) cu Republica Moldova este un „cartonaș roșu” din partea Occidentului pentru președinta Maia Sandu și actuala guvernare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV, Dodon calificând decizia FMI drept un semnal politic major, fără precedent în ultimii 12 ani.
Dodon a făcut referire la precedentul din 2013, când FMI a sistat colaborarea cu Republica Moldova pe fondul scandalului „Pădurea Domnească”, reluând finanțarea abia după schimbări politice importante. El a subliniat că suspendarea programului FMI de această dată vine pe fondul criticilor Occidentului față de reformele actualei guvernări și al unor relații diplomatice mai reci, invocând inclusiv lipsa unor întrevederi la nivel înalt în timpul recentei vizite a președintelui Parlamentului la Washington.
Deși critică guvernarea pro-europeană, Dodon admite că Republica Moldova are nevoie de un program cu FMI, atrăgând atenția asupra costurilor ridicate ale împrumuturilor interne comparativ cu cele externe. El consideră că negocierile cu FMI trebuie purtate ferm, în interes național, și că finanțarea externă rămâne vitală pentru stabilitatea economică.
Amintim că Republica Moldova nu a beneficiat de ultima tranșă de finanțare de la FMI, în valoare de circa 2,9 miliarde de lei, după ce acordul a expirat la 19 octombrie, iar evaluările periodice nu au mai avut loc în 2025. FMI a avertizat că menținerea creșterii economice depinde de investiții eficiente, disciplină bugetară și reforme structurale, iar integrarea europeană reprezintă o oportunitate istorică ce necesită responsabilitate și acțiuni concrete din partea autorităților.
Ministerul Finanțelor a transmis că se discută posibilitatea unui nou acord cu FMI care să confirme angajamentul pentru reforme, chiar și fără finanțare directă.