Angajați ai unei bănci din Chișinău, bănuiți că ar fi divulgat informații confidențiale din anchetă către terți

25/04/2026 -11:47
Imagine

În perioada martie, prezent, ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și ai Direcției de urmărire penală din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS, desfășoară acțiuni procesual-penale într-un dosar privind divulgarea ilegală a informațiilor confidențiale din cadrul urmăririi penale.

Investigațiile au vizat sediul unei bănci comerciale din Chișinău, precum și domiciliile unor angajați ai instituției.

Potrivit probelor acumulate, mai mulți angajați ai băncii, inclusiv persoane cu funcții de conducere, sunt bănuiți că ar fi transmis informații confidențiale către terți, inclusiv către reprezentanți ai unei întreprinderi din domeniul prelucrării fructelor, aflată în procedură de insolvabilitate. Datele ar fi fost utilizate pentru influențarea sau anticiparea acțiunilor organelor de urmărire penală.

În timpul perchezițiilor au fost ridicate documente, telefoane și alte suporturi informaționale, care urmează a fi supuse expertizării.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate. Până la luarea unei decizii de către instanță, toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Insert Embed Code