Un bărbat de 27 de ani din stânga Nistrului a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea unui furt dintr-o locuință din sectorul Buiucani al capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 78 de ani care a comunicat că a observat lipsa a 60 000 de lei din apartamentul propriu.
Forțele de ordine au stabilit că suspectul s-ar fi dat drept ruda unei vecine și a solicitat să-i dea acces în apartament, din motiv cǎ sunt create unele probleme tehnice cu apa. Astfel, profitând de neatenția victimei, a sustras banii din dulap, părăsind locuința.
În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiștii de la Buiucani, bărbatul a fost localizat și reținut. Tânărul nu este la prima abatere de la lege.
Pentru infracțiunea comisă, conform legislației în vigoare, riscă închisoare de până la 4 ani.