O fetiță de 10 ani s-a ales cu arsuri termice la mâini și picioare, după un incident produs în timp ce încerca să pregătească mâncare. Cazul a avut loc pe 18 aprilie, într-o localitate din raionul Râbnița.
Potrivit informațiilor preliminare, minora se afla singură acasă și a decis să fiarbă cartofi. În momentul în care a vrut să scurgă apa din cratiță, a scăpat vasul, iar apa clocotită a ajuns pe mâinile și picioarele copilului.
La întoarcere, adulții au transportat fetița la spitalul raional, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Copila a fost internată în secția de pediatrie și, în prezent, se află sub supravegherea medicilor.
În acest context, oamenii legii îndeamnă populația să manifeste maximă prudență în utilizarea obiectelor potențial periculoase și să nu lase copiii nesupravegheați, mai ales atunci când există riscul unor accidente casnice.