Femeie din Fălești, dispărută fără urmă după ce a plecat spre Bălți. Poliția cere ajutorul populației

16/05/2026 -15:48
Imagine

O femeie în vârstă de 36 de ani din Fălești este căutată de poliție după ce a dispărut fără urmă.

Potrivit oamenilor legii, femeia a plecat de acasă în data de 14 mai, având ca destinație municipiul Bălți, însă nu a mai revenit la domiciliu, iar de atunci nu se mai cunoaște nimic despre locul aflării sale.

Dispariția a fost raportată în aceeași zi, iar polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Fălești au inițiat imediat acțiuni de căutare și verificare.

Conform semnalmentelor, femeia are aproximativ 1,75 metri înălțime și păr castaniu. La momentul dispariției purta o geacă vișinie, blugi albaștri și pantofi negri.

Poliția face apel către cetățeni să contacteze de urgență Serviciul 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție dacă dețin informații care ar putea contribui la găsirea femeii.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru stabilirea circumstanțelor dispariției și localizarea acesteia.