De Ziua Unirii Basarabiei cu România, în scuarul liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, a fost inaugurat monumentul Reginei Maria, una dintre cele mai importante figuri istorice, care a avut un rol determinant în promovarea idealului unității naționale, informează unica.md.
La eveniment au participat personalități și oficiali.
Statuia are o înălțime de peste 6 metri și o reprezintă pe Regina Maria a României din ziua încoronării de la Alba Iulia.
Sculptura a fost realizată de artistul Veaceslav Jiglițchi, în baza unui proiect realizat de arhitectul Mihail Andrieș.
Ținuta artistică a fost supravegheată de o comisie internațională de experți. Postamentul este realizat din piatră de Cosăuți, de către meșterul Marin Lozan.