Procuratura Orhei anunță condamnarea unui bărbat de 43 de ani pentru comiterea infracțiunii de escrocherie. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 9 ani de închisoare, cu executarea într-un penitenciar de tip semiînchis, o amendă de 450.000 de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de 5 ani.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2023–2025, în timp ce se afla în detenție, inculpatul ar fi inițiat o relație online cu o femeie stabilită în Germania, folosind o identitate falsă. El i-ar fi spus victimei că ar fi fost funcționar public și că a fost condamnat pe nedrept într-un dosar fabricat, menținând o corespondență constantă și promițând că se vor căsători, pentru a-i câștiga încrederea.
Sub diverse pretexte — inclusiv tratamente medicale, servicii juridice sau perfectarea unor acte — bărbatul ar fi determinat victima să-i transmită, în mai multe tranșe, bani și bunuri materiale, inclusiv colete cu produse alimentare și articole vestimentare în valoare de sute de euro. După eliberarea din penitenciar, acesta ar fi continuat să o inducă în eroare și să solicite mijloace financiare, iar prejudiciul total ar fi ajuns la 40.000 de euro (echivalentul a 781.580 lei), sumă primită atât personal, cât și prin intermediul altor persoane. Sentința poate fi atacată cu apel, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.