Sky News prezintă povestea extraordinară a lui Alexei, un fost inginer de submarine din Mariupol, care a reușit să salveze nu mai puțin de 180 de oameni din orașul asediat de forțele Rusiei. Oamenii au fost salvați cu mașină sa, pe care a denumit-o „mireasă mea de război”.
Totul a început cu un obuz de artilerie rusesc care a căzut acasă peste ei. „Am fost îngropați sub dărâmături în subsol. Fiul meu, soția mea, mama mea”, a declarat Alexei pentru Sky News. „Am folosit o rangă pentru a sparge un perete de cărămidă. A fost un miracol că am reușit să ieșim”.
Alezei și familia să se ascunseseră într-o pivniță de la periferia orașului Mariupol când obuzele rusești au distrus casă care se află deasupra lor, prinzându-i sub ea. Ei se mutaseră acolo din apartamentul lor înalt din cartierul Cheryomushki din Mariupol, sperând că va fi mai ferit de lupte. S-au înșelat.
Înghețând, purtând doar lenjerie intimă și orice altceva au putut apuca, familia s-a eliberat și a sărit în mașina lui din epoca sovietică. Proiectilele au căzut peste tot în jurul lor în timp ce alergau prin întunericul beznă. Era începutul războiului. S-au îndreptat spre districtul Primorskiy din oraș, unde credeau că vor fi în siguranță.
A două zi, Alexei s-a întors cu mașina în cartierul sau și a găsit scene de devastare totală. Clădirile erau în flăcări. Civilii răniți se plimbau de colo-colo, amețiți.
„Acei bieți oameni: răniți, oameni disperați. Sunt o ființă umană, sunt un om. Am înțeles că trebuie să-i salvez”, a menționat Alexei. Se dusese acolo în căutare de haine călduroase. Dar a venit cu oameni înapoi.
Acești câțiva străini au fost primii dintre cei 180 de civili pe care Alexei i-a salvat din Mariupol.
La început, i-a dus din zonele asediate ale orașului în zone mai sigure. Dar, pe măsură ce luptele se extindeau, a început să ajute oamenii să părăsească orașul cu totul. Alexei spune că mașina a fost avariată de srapnel în timpul călătoriilor în Mariupol.
Mariupol a fost devastat de bombardamentele rusești încă din primele zile ale războiului, cei prinși în oraș având acces redus sau deloc la hrană și apă. Se crede că aproximativ 5.000 de persoane au fost ucise, potrivit consiliului municipal. Se estimează că sute de mii de oameni au fugit. Iar civilii obișnuiți, precum Alexei, sunt singură speranța de salvare a unora dintre ei.
Inițial, el i-a dus pe cei pe care i-a salvat să stea lângă gara din districtul Primorskiy, unde el și familia să se adăposteau. Dar când bombele au început să plouă asupra centrului orașului, Aleksey și-a dat seama că niciun loc din Mariupol nu mai era sigur. „Am văzut un șir de mașini care ieșeau în fugă din oraș și i-am spus familiei mele să ne urcăm în mașină, să lăsăm totul în urmă și să plecăm din acest oraș”, a spus el.
Familia s-a înghesuit în mașina să și a accelerat pe bulevardul Primorskiy, cu zgomotul neîncetat al obuzelor în jurul lor în timp ce se strecurau printre dărâmături.
„O explozie a avut loc brusc în față noastră. Am condus în jurul unui crater de bombă. Am continuat să conducem. Am văzut oameni care se opriseră și implorau ajutor. Chiar dacă mașina noastră era practic plină, i-am luat pe acei oameni”, a spus el.
Apropiindu-se de marginea orașului, s-au alăturat unui convoi care se îndrepta spre un drum despre care li se spusese că este un coridor umanitar. Dintr-o dată, au auzit pocnetul tunator al rachetelor Grad care cădeau pe câmpul de lângă ei. Ei nu știu de unde sau de la cine au venit rachetele – dar unii dintre cei din convoi au fost loviți.
„Ne-am oprit. Eram șocați și nu știam ce să facem”, a spus el. „Am avut la dispoziție 15-20 de secunde pentru a decide dacă vom trece prin aceste explozii sau ne vom întoarce în oraș. M-am gândit că ori murim aici, ori acolo. Și am spus, hai să mergem mai departe. Și am scăpat din acest iad”.
Cinci dintre mașinile din convoi, inclusiv cea a lui Alexei, au reușit să ajungă într-un sat în care se adăposteau multe alte persoane care scăpaseră din Mariupol. Unele dintre mașinile din convoi nu au mai ajuns.
Când a ajuns în acel sat, Alexeia făcut o altă alegere. „Îmi amintesc cuvintele unei mari ființe umane, Winston Churchill: ‘Războiul este atunci când oameni nevinovați mor pentru interesele altora’”, a spus el. „Și îmi amintesc cuvintele bunicului meu: ‘Este mai bine să mori decât să trăiești toată viață în frică’”.
„Sub aceste obuze, sub aceste rachete Grad, am decis că viu sau mort, voi continuă să îi salvez pe oamenii noștri nevinovați”.
În sat, există o pensiune în care copiii erau îngrijiți de părinți, prieteni de familie și voluntari. Dar unii părinți erau încă blocați în interiorul Mariupolului. Își trimiseseră copiii în siguranță fără ei și nu era suficient loc în mașini pentru că toți să meargă împreună. „Am fost rugat de multe rude să merg acolo și să le iau părințîi și pe alții la anumite adrese”, a spus Alexei. „Am umplut mașina cu alimente și am mers la adresele respective fără să știu dacă clădirea va fi intactă sau distrusă. (…) Am schimbat roțile mașinii de cinci ori până acum. Au fost tăiate de srapnel, de sticlă. Nouă oameni au încăput în această berlină. Va puteți imagina așa ceva?”.
În curând s-a dus vestea că Alexei poate ajută oamenii să părăsească Mariupol și a început să primească telefoane de la rude disperate din întreagă Ucraina și chiar din Polonia și Germania.
Oamenii au început să îi dea bani pentru a-i ajută, bani pe care îi folosește pentru a cumpără combustibil și pentru a repara orice avarie suferită de mașînă să din cauza srapnelului și a resturilor.
Alexeisi familia să stau acum la rude într-un alt oraș.
În timp ce internetul și semnalul telefonic îi permit să își coordoneze mai bine drumurile, el conduce acum opt ore prin 26 de puncte de control rusești pentru a ajunge la cei pe care îi ajută. Și încă merge în Mariupol cât de des poate, umplându-și mașînă cu alimente, apă și alte provizii vitale pe care să le ia cu el.
Soția lui Alezei, Elena, spune că își face griji pentru el de fiecare dată când se întoarce să ajute oamenii. „Dar poate că datorită curajului sau și atitudinii sale de a muri sau nu, familia noastră a reușit să supraviețuiască și să iasă din acel coșmar”, a declarat ea pentru Sky News. „Iar acum el continuă să ajute aceleași familii obișnuite că și a noastră să fugă din acel iad.”, a mai spus ea.
Dar orașul este din ce în ce mai greu accesibil. Alexei a dormit în mașină să timp de două zile în timp ce aștepta că drumul spre oraș să se deschidă în ultima să călătorie. În cele din urmă, a fost nevoit să se întoarcă. Cu toate acestea, a reușit să livreze provizii celor care se adăpostesc în satul din afară orașului.
Există un basm pe care popoarele slave din Ucraina, Rusia și Belarus îl citesc copiilor lor.
Este povestea bunicului Mazay, povestea în care un vânător bătrân salvează un grup de iepuri prinși în capcană apelor în creștere și îi duce în siguranță cu barcă să cu vâsle. „După ce am adus mulți copii și pe părinții lor într-un loc sigur, am aflat că, în glumă, au început să-mi spună bunicul Mazay”, a spus el. „Spuneau: ‘Atâta timp cât mașina bunicului merge, noi vom rămâne în viață’”.
Pasionat de motoare, este clar că Alexei vede în mașina să adevăratul erou în această poveste. „Această este ea, mireasă mea de război”, spune el.
„Salvarea tuturor acestor oameni a fost datorită acestui vehicul. Cred că atunci când se va termină războiul, voi cumpără cel mai bun odorizant pentru mașînă mea, o voi lustrui peste tot. O voi pune în garaj și îi voi spune: ‘Odihnește-te, dragă mea. Ai salvat atâția copii’”, a subliniat Alexei.