În ședința din 13 mai, Guvernul Republicii Moldova a aprobat numirea ambasadoarei Corina Călugăru în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe. Până la această numire, Corina Călugăru a exercitat funcția de ambasador pentru misiuni speciale în cadrul MAE, potrivit unui comunicat al instituției.
Diplomat de carieră, Corina Călugăru are o experiență de peste 20 de ani în serviciul diplomatic al Republicii Moldova, activând atât în aparatul central al ministerului, cât și în misiuni diplomatice bilaterale și multilaterale. De-a lungul carierei, aceasta a deținut funcțiile de ambasador al Republicii Moldova în Republica Franceză și Principatul Monaco, reprezentant permanent la UNESCO, reprezentant personal al Președintelui Republicii Moldova la Organizația Internațională a Francofoniei, precum și ambasador și reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.
MAE menționează că, în cadrul mandatului său la UNESCO, Republica Moldova a fost aleasă pentru prima dată membru al Consiliului Executiv al UNESCO, pentru perioada 2025–2029.
Corina Călugăru este licențiată în drept și economie la Universitatea de Stat din Moldova, deține un masterat în drept și a studiat securitatea și politica europeană la Universitatea de Stat din București și la Geneva Centre for Security Policy.