Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 25 mai, la intersecția străzilor București și Tighina din municipiul Chișinău. Două automobile au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului ambele vehicule au suferit avarii considerabile.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, accidentul a avut loc în jurul orei 06:45. La volanul unuia dintre autoturisme se afla un bărbat în vârstă de 29 de ani, iar celălalt vehicul era condus de un șofer de 36 de ani. Ambele mașini sunt de marca Toyota.
În urma impactului, unul dintre automobile a fost proiectat într-un semafor amplasat în intersecție, care a fost grav deteriorat. Imagini de la fața locului au apărut ulterior pe rețelele de socializare.
La locul accidentului a intervenit și un echipaj medical. O femeie de 30 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Polițiștii au inițiat o anchetă și urmează să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.