Dorin Recean a participat la sărbătoarea găgăuzilor Hederlez

06/05/2025 -18:04
Imagine

Premierul Dorin Recean a sărbătorit, împreună cu locuitorii din sudul țării, una dintre cele mai importante sărbători ale comunității găgăuze – „Hederlez”, care celebrează renașterea naturii și speranța pentru un an agricol bogat și roditor.

Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat oamenii prezenți la manifestarea din Ceadâr-Lunga, menționând că acest eveniment pune în valoare cultura găgăuză, diversitatea culturală a țării noastre și unitatea etniilor, transmite Știri.md.

„Am admirat ospitalitatea, măiestria oamenilor și grija cu care păstrează tradițiile. Poporul nostru este mai bogat prin contribuția fiecărei etnii și suntem mai puternici prin unitate”, a spus premierul Dorin Recean. 

Sărbătoarea „Hederlez” include expoziții de artă și tradiții, târguri de meșteșuguri, curți etnice cu muzică și gastronomie locală, turneul de lupte tradiționale „GÜREŞ”, ateliere pentru copii și tineri, precum și spectacole artistice.

Evenimentul a fost organizat de administrația publică locală din Ceadâr-Lunga, în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice a Guvernului Republicii Moldova.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sărbătoresc pe data de 6 mai „Hederlez”, marcat în fiecare an în ziua când creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe.

Cu prilejul acestei sărbători, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare.

„Felicitări tuturor concetățenilor noștri găgăuzi care marchează astăzi una dintre cele mai importante sărbători ale comunității – Hederlez. Simbol al reînvierii naturii, această sărbătoare reflectă credința într-un an roditor și speranța pentru bunăstare și o viață îndestulată. Tradițiile comunității găgăuze fac parte din bogăția patrimoniului cultural al țării noastre – și acestea trebuie protejate, păstrate și transmise mai departe, din generație în generație. Saygılı Gagauzlar, Hederlez yortunuz kutlu olsun! Sizä saalık, bereket hem dirlik dileerim. Bizi birleştirän hem kaavileştirän adetleri birliktä koruyalım”, se arată în mesajul președintelui.