Un tribunal din Ucraina a condamnat doi cetățeni ai Republicii Moldova la 15 ani de închisoare cu confiscarea averii, pentru acte de sabotaj comise pe teritoriul ucrainean. Decizia a fost pronunțată pe 26 decembrie de Judecătoria orașului Vinița, scrie mybusiness.md.
Potrivit materialelor cauzei, în aprilie 2025, unul dintre inculpați, șomer, a acceptat prin aplicația Telegram o propunere de a comite un act de sabotaj în Ucraina, în schimbul unei recompense financiare. Pentru realizarea planului, acesta și-a recrutat un prieten aflat într-o situație similară, ambii fiind coordonați de o persoană identificată drept Denis Stanciu.
Coordonatorul le-a transferat inițial 200 de dolari pentru deplasarea în Ucraina, iar după îndeplinirea sarcinii – încă 100 de dolari, sumele fiind transmise printr-un portofel de criptomonede. Executorul a ajuns în regiunea Vinița, a procurat materiale inflamabile și a incendiat un dulap de relee feroviare, acțiunea fiind filmată și documentată la indicația complicelui și a coordonatorului.
În timpul incendiului, inculpatul a fost instruit să arate o foaie cu mesajul „Ucraina împotriva 03.04.2025”, notă găsită ulterior la locul faptei. Autorul direct al incendiului a fost reținut în apropierea căii ferate, iar complicele său a fost depistat ulterior la Lvov.
În fața instanței, ambii moldoveni și-au recunoscut vina și au declarat că regretă faptele comise, solicitând clemență. Judecătoria din Vinița i-a condamnat pe ambii la 15 ani de închisoare cu confiscarea averii pentru comiterea actelor de sabotaj în Ucraina.