Doi deținuți din penitenciarul Cricova au fost condamnați la 23 și, respectiv, 25 de ani de închisoare pentru omor și escrocherie imobiliară. Pe lângă pedepsele privative de libertate, instanța a dispus ca aceștia să achite succesorului dreptului de proprietate suma de 450.000 de lei, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Conform procurorilor, faptele ar fi avut loc în 2013, când unul dintre inculpați ar fi stabilit o relație cu victima, o femeie din Chișinău, în cadrul unui plan de preluare frauduloasă a unui apartament. Relația ar fi fost folosită pentru a câștiga încrederea victimei, după care ar fi urmat tentative de obținere a bunului imobil prin înșelăciune și presiuni indirecte.
Anchetatorii susțin că victima ar fi decedat în condiții violente, după ce ar fi fost determinată să consume o cantitate mare de alcool. După deces, membrii grupului infracțional ar fi încercat să înstrăineze apartamentul prin intermediari și documente falsificate, inclusiv prin vânzări succesive simulate.
Cazul a fost investigat începând cu anul 2019, după ce fratele victimei a sesizat autoritățile cu privire la pierderea imobilului moștenit. Instanța a luat în considerare și condamnările anterioare ale celor doi (de opt și 18 ani de închisoare), dispunând cumularea pedepselor. În același dosar, un intermediar imobiliar a fost vizat, însă instanța a constatat intervenirea termenului de prescripție.
Potrivit PCCOCS, dosarul face parte dintr-o anchetă mai amplă privind aproximativ 20 de episoade de escrocherii imobiliare, aflate în diferite stadii procesuale.