Declarațiile tânărului din Edineț care și-a ucis bunica în seara de Paște: ”Eu nu-s de vină”

24/04/2025 -09:59
Imagine

Tânărul care ar fi ucis o bătrână chiar în seara de Paște, va sta următoarele 30 de zile după gratii. Decizia a fost pronunțată astăzi la Judecătoria Edineț, scrie nordinfo.md.

 „Se admite integral demersul procurorului, se aplică față de învinuitul Botnariuc Chiril, măsura preventivă ares preventiv pe un termen de 30 de zile.”

Suspectul a discutat cu jurnaliștii Nordinfo și a declarat că nu ține minte ce s-a întâmplat în acea zi.

-Regretați cele întâmplate?

-Păi, eu nu-s de vină.

-Ce s-a întâmplat în acea seară?

-Nu țin minte.

-Erați inconștient, erați sub influența unor substanțe?

-Posibil. 

Crima a avut loc duminică, 20 aprilie, în localitatea Cupcini, din raionul Edineț. Tânărul ar fi dat buzna în casa femeii pe care ar lovit-o cu o țeavă metalică, dar și cu o sticlă de bere, în regiunea capului, iar în urma traumatismelor grave, femeia în vârstă de 86 de ani a decedat.

„Clientul meu lucrează cu organele de anchetă. Acesta a recunoscut parțial vina. Precum v-a spus, el nu ține minte ce a avut loc în acea seară. Victima pe dosar nu este bunica sa, nu e nici rudă cu presupusul făptaș”, a menționat Cătălin Istrate, avocat.

Din sala de judecată, suspectul a fost escortat la Penitenciarul nr 11 din Bălți.

„Au fost ridicate obiecte cu care presupunem că a fost săvârșită infracțiunea. Totodată, au fost audiați martori. El a fost sub influiența băuturilor alcoolice, dar vor fi efectuate expertizele și să obținem rezultatele analizelor”, a declarat Cristina Strelețcaia-Grinceac, procuror.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.